joi, 10 decembrie 2015

Sinaia

Sinaia este un oraș în România, situat la poalele munților Bucegi, cunoscut mai ales datorită importanței sale turistice. Aici se află și Castelul Peleș, fosta reședință de vară a regelui Carol I.
Sinaia se află în județul Prahova, la circa 60 km nord-vest de Ploiești și la 50 km sud de Brașov. Amplasat într-o zonă muntoasă pe valea râului Prahova, altitudinea orașului variază între 767 m și 1.055 m. Sinaia are statut de stațiune turistică și balneo-climaterică.

Istorie
Zona des împădurită de pe valea Prahovei în care se află azi orașul Sinaia era nelocuită în secolul al XVII-lea, primii locuitori care s-au stabilit în pădurea virgină de aici, aflată la poalele Bucegilor, fiind călugării mănăstirii Sinaia, ctitorită între 1690-1695 de către marele spătar Mihai Cantacuzino, precum și niște scutelnici care se ocupau cu paza mănăstirii și cultivarea moșiilor acesteia. Orașul a luat numele mănăstirii, iar mănăstirea a fost denumită așa după călătoria spătarului în Palestina și în peninsula Sinai.

La începutul secolului al XIX-lea, întreaga vale a Prahovei era organizată ca o singură comună, denumită Podul Neagului, cuprinzând întreaga vale, de la Predeal la Posada. În 1864, cătunele Posada și Podul Neagului au fost alipite comunei Comarnic.

La 5 august 1866 principele Carol I al României a ajuns la Mănăstirea Sinaia, situată pe atunci în comuna Podul Neagului. Acesta s-a implicat în organizarea regiunii și, în 1874, cătunele rămase în afara comunei Comarnic au primit numele de Sinaia, o comună cu reședința la Bușteni. Un proces-verbal datat 1 decembrie 1874 atestă că reședința comunei Podul Neagului a fost mutată la Sinaia, care și-a primit astfel numele în acel an (de la cel al Mănăstirii Sinaia, al cărei nume provine la rândul său de la cel al Muntelui Sinai).

La 9 mai 1880 Sinaia a dobândit statutul de comună urbană și cuprindea cătunele Izvor, Furnica și Poiana Țapului. Intravilanul orașului Sinaia a fost astfel desprins din domeniul comunei Podul Neagului, care și-a mutat reședința înapoi la Comarnic. În 1884, cătunele Predeal, Azuga, Bușteni și Poiana Țapului s-au separat de Sinaia, formând comuna Predeal, în vreme ce comuna Sinaia a rămas cu cătunele Izvoru și Furnica. În aceeași perioadă, familia regală a României și-a stabilit la Sinaia reședința de vară, construind complexul castelului Peleș. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna avea o populație de 2210 locuitori, o școală mixtă frecventată în 1899 de 103 elevi, hoteluri, gară pe calea ferată Ploiești-Brașov, clinică de hidroterapie și mănăstirea Sinaia.
Tot în acea perioadă, orașul a început să devină unul industrializat, apărând o fabrică de cherestea, proprietatea industriașilor Popovici și Costinescu, ultimul deținând și o fabrică de var hidraulic. De asemenea, în ianuarie 1892 a fost deschisă și o fabrică de cuie de fier, care avea 45 de angajați, români și germani.[8] Din punct de vedere administrativ, comuna era reședința plaiului Peleșul din județul Prahova.

În 1925, Anuarul Socec consemnează că Sinaia avea sistem de canalizare și apă curentă, alimentată din izvoarele Peleșului și Vânturișului, precum și o uzină hidroelectrică de 1500 de cai-putere care alimenta sistemul de iluminat public electric.

Spre sfârșitul perioadei interbelice, Sinaia avea 3906 locuitori și era reședința plășii Sinaia din județul Prahova. În 1950, Sinaia a trecut în administrația raionului Câmpina din regiunea Prahova și, după 1952, din regiunea Ploiești. În 1968, județul Prahova s-a reînființat, Sinaia redevenind parte a acestuia.




Bibliografie:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu