luni, 14 decembrie 2015

Drumul Fructelor

Fructele au constituit un aliment pentru om încă din cele mai vechi timpuri. De la începutul existenței sale, în perioada de viață nomandă pe care a dus-o, omul a fost, pe lângă vânător, și culegător de fructe.

Izvoarele de informații cu privire la începuturile de cultură a pomilor, ca și cele asupra fructelor ca atare sunt reduse, însă în istoria vechilor popoare din orientul Mijlociu, Asia Mică, Europa se întâlnesc destule dovezi care atestă prețuirea de care acestea s-au bucurat.
Astfel, românii, odată cu expansiunea în Europa au contribuit la extinderea culturii pomilor, astfel că în secolele I-II d.H pe teritoriul angliei, Belgiei, Franței și Germaniei de astăzi erau cunoscute merele, vișinele, perele și cireșele. Faptul că în perioada Evului Mediu progresele științifice și tehnice din toate domeniile au fost limitate, nici în pomicultură nu s-au înregistrat realizări evidente. Astfel, în secolele VIII-IX potrivit izvoarelor istorice existente, doar în regiunile în care Carol cel Mare și-a exercitat stăpânirea s-a înregistrat un reviriment pentru cultura pomilor în sensul înfinnțării de plantații din toate speciile de pomi. Mai târziu, atât pe teritoriile actuale ale Germaniei și Franței care s-au desprins din marele imperiu caroligian, cât și în celelalte țări europene, progresele în cultura pomilor pot fi considerate timide, deși s-au făcut descrieri de soiuri în care sunt redate caracteristicile și se face clasificarea acestora.
În țara noastră, preocupările pentru cultura pomilor sunt menționate în atestate istorice după II-III d.H. Faptul că descoperirile arheologice au scos la iveală obiecte folosite în cultura pomilor sau pentru prezentarea fructelor, cum sunt fructiferele de model dac, grec sau roman, dovedesc că preocupările pentru această îndeletnicire au existat mai dinainte.

Perioada de timp corespunzătoare epocii feudalismului este atestată în documente scrise ca favorabilă pentru progresele înregistrate în cultura pomilor. Există documente din secolele XIV-XV care amintesc de cultura de meri, peri,, pruni, vișini, piersici, în zona subcarpatică. Despre preocupările asupra culturii pomilor și despre existența fructelor în perioada domniei lui Mihai Viteazu aflăm din documentele care se făceau pentru vânzarea și cumpărarea grădinilor cu pomi.

La sfârșitul secolului al XVIII-lea apar deja lucrări de agricultură și pomicultură în limba română ca traduceri din alte limbi. Mai târziu, în secolul al XIX-lea, în scrierile care au apărut pe lângă seminariile teologice (Iași și București), se menționează despre fructele cultivate la noi: soiuri de Mere Domnești, Crestetia, de Ruel, precum și soiurile de pere Bon Chretien și Beurre Blanc.

La acestea se pot adăuga și publicațiile economice în care se fac referiri asupra gospodăriilor cu caracter agricol și pomicol. În această perioadă, și în transilvania s-au făcut traduceri ale unor lucrări străine cu caracter pomicol despre sireș, prun, măr, păr, piersic și nuc.  Despre prun au apărut chiar și un tratat în care, pe lângă cultura prunilor se pune accentul și pe valorificarea prunelor.

Aflat în nordul judeţului, străbate de la nord la est mai multe localităţi, această rută având ca scop facilitarea dezvoltării zonei de nord a prahovei, recunoscută ş renumită ca fiind una producătoare de fructe.

Acest drum leagă între ele optsprezece localităţi prahovene şi punctează 28 de popasuri turistice. Pe “Drumul Fructelor”, turistul intră în lumea comunităţii săteşti, participă la sărbătorile şi obiceiurile locului, intră în atelierele meşteşugarilor unde învaţă câte ceva din arta acestora, colindă dealurile şi livezile.

Frumuseţea patrimoniului natural, istoric şi architectural se îmbină armonios. Cazările în gospodăriile tradiţionale şi popasurile pentru degustări de produse specific, participarea la acţiuni specific locului – culesul fructelor, prepararea vinului sau ţuicii, prepararea dulceţurilor, culegerea plantelor de leac sunt cartea de vizită a locurilor şi invitaţia la o aventură în miezul naturii.

Comuna Adunaţi este aşezată în nord-vestul judeţului Prahova într-o minidepresiune ce încântă prin dealurile ce o înconjoară, situată la o altitudine de aprox. 550 m şi străbătută de la nord la sud de pârâul Ocina.
În comuna Adunaţi, pomicultura este una dintre activităţile predominante, culturile de meri şi de peri reprezentând 90% din totalul producţiei de fructe, în fiecare an.
Cadrul natural deosebit şi aerul curat oferă vizitatorilor care sosesc în localitate condiţii prielnice pentru petrecerea vacanţelor, zona turistică Borungoci şi rezervaţia natural peisagistică Costisata fiind căutate de amatorii de aer curat şi linişte. La Adunaţi se întâlnesc specii de arbori aflaţi în regim de protecţie strict, cum ar fi nucii, sălciile, plopii.

Localitatea Breaza, declarată staţiune balneoclimaterică, este considerată pe drept cuvânt al doilea Davos elveţian, oferind un cadru natural excelent pentru tratarea bolilor cardio-vasculare, respiratorii, nevrozelor etc.

Poiana Câmpina a luatnumele de „Poiana” de la „Schitul Poiana” monument arhitectural de o remarcabilă importanţă, fondat în anul 1688, ca cetate medievală de apărare, împrejmuit de ziduri, cu tuneluri subterane, astăzi înfundate. Azi, aici se află „Biserica Adormirea Maicii Domnului”.
Una din sursele potenţiale ale turismlului în localitate ar fi Băile Sărate, cu izvorul de apă sărată, descoperit în anul 1884. În anul 1904, aici au fost amenajate primele instalaţii pentru băi, aşezate într-o grădină cu pomi fructiferi şi fâneţe.
În documente, Câmpina apare pentru prima oară în lista satelor şi târgurilor care în 1503 aveau legături comerciale cu Braşovul.
În afara importanţei sale economice, dispunerea sa pitorească a  atras atâteanume ilustre, încât oraşul poate rivaliza pe plan cultural cu orice aşezare asemănătoare. Reprezentanţi de frunte ai culturii româneşti au trăit şi creat aici: I. Eliade-Rădulescu, Dr. C. Istrati, B.P. Haşdeu, N. Grigorescu s.a.
Aici pot fi vizitate: Castelul Iulia Haşdeu, construit între 1893-1896 de către B.P. Haşdeu în memoria fiicei sale moarte la o vârstă fragedă; Muzeul memorial Nicolae Grigorescu, un vechi han în care în 1892 s-a stabilit pictorul N. Grigorescu şi care astăzi găzduieşte peste 100 de lucrări de pictură şi desen din diferite perioade ale creaţiei artistului.

Telega este dispusă în nord-vestul judeţului, în zona subcarpatică şi este atestată documentar pentru prima dată pe 16 aprilie 1562, în hrisovul dat de Petru cel Tânăr. Comuna este formată din satele: Telega (reşedinţa), Bosilceşti,Buştenari, Doftana, Meliceşti şi  Tonteşti.
Muzeul Doftana s-a deschis în noiembrie 1949,în fostul penitenciar înfiinţat iniţial ca loc de detenţie a rău făcătorilor condamnaţi la muncă zilnică în ocnele de la Telega.
Lacul Doftana, cu un contur sinuos, s-a format într-o veche exploatare de sare în urma prăbuşirii tavanului acesteia. În prezent,lacul are o suprafaţă de 9200 mp şi o adâncime de 24,5 m.
Băile Telega s-au format în jurul lacurilor sărate apărute în vechile ocne Mocanu, Palada, Stavrica,Lacul Dulce şi lacul Baia Centrală.
Lacul are în prezent 1334 mp şi o adâncime 45 m. Datorită conţinutului ridicat (pe lângă sare) de iod, fier şi calciu, Băile Telega sunt indicate în afecţiuni reumatismale, neurologice şi ginecologice.

Scorţeni, comună amplasată în zona colinară din nord-vestul judeţului, este renumită prin biserica „Cuvioasa Paraschiva” care se crede că ar fi fost înălţată prin 1700 şi monumentul eroilor din centrul satului realizat de către sculptorul Ion Faur, în 1926.
Prima atestare documentară a localităţii Cornu a fost la 4 iunie 1581 într-un hrisov al domnitorului Mihnea Voievod.
Clima blândă, temperată, lipsită de vânturi şi umezeală, face ca localitatea Cornu să aibă un climat comparabil cu al staţiunii Davos – Elveţia, indicat pentru tratarea nevrozelor, a bolilor cardiovasculare şi respiratorii. La această imagine contribuie şi izvoarele de apă sărată pentru cure externe şi interne.
Natura a creat opere deosebit de frumoase şi atrăg;toare care imbie turiştii amatori de drumeţii la contemplarea frumuseţilor florei şi faunei.
Muzeul sătesc al comunei Cornu a fost înfiinţat în anul 1950, amenajat şi modernizat în 1986 şi cuprinde două secţii: istorie – etnografie şi artă populară, reconstruind într-o imagine unitară, viaţa comunităţii din cele mai vechi timpuri şi până în prezent.
Secţia de istorie veche a muzeului cuprinde numeroase piese, vestigii din epoca bronzului care pot constitui o interesantă temă pentru specialişti.
Sectia de etnografie şi artă populară găzduieşteo bogată colecţie de obiecte de uz casnic. Ceramică, lăzile de zestre, colecţia de furci de tors, toate lucrate manual de artişti populari, daracul pentru lână, costumele populare bărbăteşti şi femeieşti alcătuiesc o comoară a muzeului.

Comuna Brebu este situată în zonasubcarpatică,peo terasă între râul Doftana şi pârâul Lupa, în apropierea oraşului Câmpina. Frumuseţile locului au atras oserie de artişti ca: Sava Henţia, Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian şi alţii,care au creat pânze inspirate din peisajulzonei şi viaţa locuitorilor.
Complexul arhitectural de la Brebu este format din casele domneşti , biserică,zidul de incintă şi turnul-clopotniţă,toate ridicatedeMatei Basarab în centrul localităţii,ansamblul fiind considerat cea mai reprezentativă realizare a arhitecturii româneşti din sec. XVII. Asemenea palatelor brâncoveneşti, şi complexul de la Brebu a avut nu numai rosturi gospodăreşti, ci şi rosturi militare. Zidurile înconjurătoare au fost totodată şi ziduri de apărare cu metereze şi poduri de strajă.
Din 1971, casa domnească adăposteşte Muzeul de Istorie al Epocii Matei Basarab – Constantin Brâncoveanu.
Din aceeaşi perioadă, în grădina din faţa casei domneşti,busturile celor doi ctitori realizate în piatră, străjuiesc fântâna cu ciutură construită de Matei Basarab.

Comuna  Dumbrăveşti este situată în zona colinară din centrul judeţului, la nord-estul oraşului Plopeni şi este atestată documentar la sfârşitul sec. al XV-lea şi începutul sec. al XVI-lea.
Cu o suprafaţă de 4206 ha, comuna Vărbilău este situată într-o zonă pomicolă de tradiţie, în care predomină livezile de pruuni, meri, peri şi nuci, suprafaţa totală a plantaţiilor compacte fiind de peste 600 ha.
În Vărbilău există o fântână legendară – fântâna hoţilor (a haiducilor),situată pe unul dintre cele mai înalte dealuri din zonă – Măgura Trestioarei, care atinge 654 m altitudine.
Între cele şase lăcaşuri de cult din localitate, se află şi o mică biserică ce datează din secolul al XVIII-lea.

Aluniş, comună situată în zona subcarpatică din nordul judeţului – pe malul pârâului cu acelaşi nume, are denumirea care derivă din natura terenului aparţinând localităţii şi care a fost, pe vremuri,un desiş de aluni,o pădurice. În mitologia populară alunul ocupă un loc important, cu puteri magico-miraculoase: „Cu alunul am descântat, / Muşcătura s-a vindecat…”
Slănic este o staţiune balneo-climaterică situată pe un masiv de sare, în nordul judeţului.
Definitorie pentru zona Văii Slănicului, prin valoarea sa arhitectonică rezultată din stilul construcţiei, este Casa Camarasiei (sec. al XVIII-lea) – fosta cancelarie a salinei, în prezent „Muzeul Sării”, secţie a Muzeului Judeţean de Ştiinţele Naturii Prahova. Clădirea a fost reconstruită, păstrând însă în totalitate forma iniţială. La parter esteamenajat un spaţiu care prezintă evoluţia mineritului de sare, dela începuturi până azi. La primul nivel sunt expuse numeroase mostre de sare, precum şi informaţii multiple despre răspândirea sării pe glob şi în ţară sau despre utilitatea acesteia.
La fel de semnificative sunt bazorelieful lui Mihai Viteazul şi bustul marelui poet român Mihai Eminescu, opere realizate în sare de artistul local Oana Brezeanu.
Accesul în mina Unirea se realizează cu ajutorul liftului (coliviei) pe puţul 23 August.
Mina Mihai este amplasat; pe verticala locului deasupra minei Unirea de care este separată printr-un planşeu de 40 m grosime.
Lacurile sărate de la Baia Baciului şi Baia Roşie sunt formate în vechile exploatări surpate, ele fiind recunoscute ca importante staţiuni balneoclimaterice, dar şi ca un important punct de atracţie pentru turişti.

Comuna Teişani este situată în zona colinară din nordul judeţului, pe malul drept al râului Teleajen.
În documentele Ţării Româneşti specifice sec. al XVI-lea, apare de mai multe ori cuvântul „teiş” ce înseamnă pădurice de tei. Este foarte posibil ca locuitorii zonei să o fi denumit aşa din nevoia de a exprima natura terenului, dar, spun unii istorici, la fel de bine ar putea deriva de la antroponimul Teişanu.

Vălenii de Munte a purtat iniţial numele de Berevoieşti, nume sub care a fost atestată pentru prima oară într-o carte domnească dată de Dan al II-lea în 1427. În 1431, acelaşi domnitor aminteşte localitatea drept „târg al săcuienilor şi vamă”. Oraşul este amplasat pe malul drept al râului Teleajen, iar dezvoltarea sa a fost determinată de aceasta, locul fiind dominat de confluenţa mai multor văi, dintre care cea a Teleajenului. Această vale constituia un vechi drum comercial ce lega transilvania de Ţara Românească, poate chiar pe vechiul drum roman.
Principalele obiective turistice ale localităţii sunt : Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului, ridicată în 1680 prin grija clucerului Hagi Stoiaj şi a soţiei sale Ilinca; Monumentul eroilor, ridicat dupa 1989 în centru oraşului; Muzeul de artă religioas; „Nicolae Iorga”, care iniţial a fost Şcoala de Misionare Naţionale „Regina Maria” inaugurată la 19 august 1922; Muzeul „Nicolae Iorga”, care găzduieşte o expoziţie care reconstituie cu fidelitate cadrul interior în care a locuit şi a creat marele istoric Nicolae Iorga.
Denumirea micii aşezări Drajna derivă din slavă, cuvântul însemnând delimitare teritorială, hotar. Dar, cu mult înainte de sosirea slavilor prin aceste locuri, Ramidava, o faimoasă cetate geto-dacică menţionată de marele istoric grec Ptolomeu, a existat aici.
În această localitate se găsesc: Conacul Filipescu; Moara de apă constuită încă din sec. al XVII-lea; castrul roman. La Drajna de Sus, pe delaul Grădişte, între râurile Drajna şi Ogretins-au descoperit la 1888, urmele unui castru roman pe o suprafaţă de 20 ha. Săpăturile au scos la iveală cărămizi cu inscripţiile „Legiunea I Italică”, „Legiunea a V-a Macedonică” şi „Legiunea a XI-a Claudia Pia Fidelis”, precum şi ţigle, bucăţi de sticlă, vârfuri de săgeţi, săbii dace, monede.

Comuna Poseşti este amplasată în zona, subcarpatic; din estul judeţului, pe malurile pârâului Zeletin.Aşezarea este destul de veche şi a fost format; din iobagi fugiţi din Transilvania din cauza prigoanei austro-ungare. Primul document ce aminteşte de boierii din Zeletin datează din 1582 şi este emis de Mihnea Turcitul.

Comuna Bătrâni este aşezată în partea de nord – est a judeţului Prahova, la 20km distanţă de Văleni de Munte şi la 30 km distanţă de Pătârlagele. Comuna  este înfiinţată în anul 2005 şi este formtă din satele: Bătrâni – centru administrativ şi Poiana Mare.


Starghiojd este localitatea cea mai veche atestată documentar din întreg judeţul prahova – 10 iulie 1418, iar în Valea Anei, pe dealul Corbului, se spune că există o stâncă inaccesibilă cu o inscripţie „în care se pomenesc tătarii”, după cum susţinea marele istoric Nicolae Iorga.


Bibliografie:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu