miercuri, 23 decembrie 2015

Casa memorială George Enescu

George Enescu s-a născut la 19 august 1881 în satul Liveni-Vîrnav din județul Botoșani, în familia arendașului Costache Enescu și a soției lui, Maria, fiica preotului Cosmovici. Acesta a fost al optulea copil și primul care n-a murit în copilărie. Numele lui era Gheorghe și părinții lui l-au alintat cu numele Jorjac.

A manifestat încă din copilărie o înclinație extraordinară pentru muzică, începând să cânte la vioară la vârsta de 4 ani, iar la vârsta de 5 ani apare în primul săuconcert și începe studii de compoziție sub îndrumarea lui Eduard Caudella. Primele îndrumări muzicale le-a primit de la părinții săi și de la un vestit lăutar, Niculae Chioru.

„Eram, dacă-mi amintesc bine, un copil silitor și chiar destul de conștiincios. La patru ani știam să citesc, să scriu, să adun și să scad. Nu era meritul meu, căci îmi plăcea învățătura și aveam groază de aproape toate jocurile, mai cu seamă de cele brutale; le găseam nefolositoare, având simțământul că pierd timpul; fugeam de zgomot și de vulgaritate, iar mai mult decât orice simțeam un fel de spaimă înnăscută în fața vieții. Ciudat copil, nu?”—Bernard Gavoty – Amintirile lui George Enescu”

Legătura dintre George Enescu şi Casa Regală a României a început în anul 1898, după succesul parizian al opusului său nr. 1, Poema Română, ce se încheia cu Imnul Regal. El s-a bucurat de sprijinul Reginei Elisabeta, cunoscută şi sub pseudonimul artistic Carmen Sylva. Aceasta, recunoscând talentul tânărului muzician, i-a oferit ani de-a rândul o cameră într-un colţ intim al Castelului Peleş, unde să poată studia. De asemenea, Enescu era deseori invitat de regină pentru a susţine recitaluri la Palat.

Frumuseţea locurilor şi apropierea de Palatul Peleş l-au determinat pe muzician ca din banii câştigaţi în primul său turneu în America să-şi construiască aici - între anii 1923 şi 1926 - o casă, după planuri proprii, cu ajutorul arhitectului Radu Dudescu, pe care a numit-o Vila Luminiş. În următorii 20 de ani, până în 1946, când a părăsit România definitiv, în perioadele dintre turneele sale în Europa şi America de Nord, el a revenit periodic la Sinaia pentru a se dedica, cel puţin o lună pe an, creaţiei.În 1947, aflat la Paris, Enescu a donat vila statului român, spre a fi folosită ca loc de odihnă şi de creaţie pentru artişti. Din 1995, devine Casa Memorială “George Enescu”, iar din 2007 – secţie a Muzeului Naţional “George Enescu”.
La intrarea în vilă se află bustul în marmură al lui George Enescu, realizat de sculptorul moldovean Ion Irimescu, fascinat de personalitatea acestuia.

Încăperile de la etaj sunt spaţioase şi confortabile, având interiorul mobilat şi aranjat cu rafinament şi imaginaţie. Aici se reunesc în mod armonios şi original elemente ornamentale şi de mobilier în stilurile românesc, oriental şi Biedermayer. Numeroase piese de valoare din cristal, porţelan, metal sau ceramică dau strălucire interioarelor.
În salon se păstrează pianul maestrului, un Ibach făcut la Lausanne, instrument de care Enescu s-a folosit în activitatea sa componistică şi în concertele oferite apropiaţilor familiei. Din salon, scara în spirală permite accesul spre capătul turnului Belvedere şi de aici în mansardă sau “bageaga” (cum îi spunea Enescu). Tot din salon se pătrunde în camera soţiei lui George Enescu, Maria Cantacuzino-Enescu, decorată în stil eclectic. Camera maestrului se remarcă prin intimitate, confirmând modestia sa proverbială. "Chilia" are dimensiuni reduse, este mobilată într-un stil autentic românesc şi a fost locul preferat de odihnă al compozitorului după numeroasele sale concerte.

Etajul mansardat a fost adăugat de arhitectul Radu Dudescu, pentru a echilibra verticalitatea turnului în ansamblul vilei. În cele două camere sunt expuse materiale documentare legate de viaţa şi activitatea muzicianului.


Bibliografie:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu