vineri, 23 octombrie 2015

Palatul Familiei Ghica

Familia Ghica este una dintre cele mai vechi familii nobile din Țările Române, de origine albaneză, din care au făcut parte mulți voievozi ai Țării Românești și ai Moldovei, premieri ai României și academicieni români.

Dimitrie Ghica, tatăl domnitorului, începe în 1832 construcția palatului ca reședință de vară, între cătunele Mavrodin și Fienari și în același an pune piatra de temelie a bisericii cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" din apropiere. 

Palatul, cu o arhitectură plăcută și interesantă este bine întreținut, are saloane mari și camere cu toate utilitățile. Este situat într-un parc cu arbori bătrâni, terasa din spate fiind orientată spre o grădină încântătoare și un lac frumos. Mobilierul de epocă stil Ludovic al XVI-lea, aflat într-unul din dormitoare, a aparținut Elenei Lupescu, care a locuit aici o perioadă. 

În anul 1924, în urma unor certuri, familiile moștenitoare, Blaremberg, Filipescu și Mavrocordat, au donat palatul Academiei Române, în administrarea căreia se află și astăzi, după numeroase alte funcțiuni pe care le-a avut.

În imediata apropiere a Palatului se află Biserica "Adormirea Maicii Domnului" construită în stil neoclasic. Pisania bisericii cuprinde următorul text: "Această sfântă biserică s-a făcut din temelie de prea piosul Alexandru Ghica, domnul Țării Românești la 1832 și s-a restaurat de doamna Maria Blaremberg la anul 1890.".


Bibliografie: www.wikipedia.ro
                   www.ilfov.djc.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu