joi, 8 octombrie 2015

Mănăstirea Samurcășești

Mănăstirea Samurcășești, denumită și Mănăstirea Ciorogârla este o mănăstire ortodoxă din România situată în comuna Ciorogârla, județul Ilfov, în apropiere de Râul Ciorogârla. A fost înființată în anul 1808 de vornicul Constantin Samurcaș, care a zidit-o pe moșia sa din satul Ciorogârla, la 15 km de București, cu puțin timp înainte de a deceda. 


Tradiția a păstrat o frumoasă legendă care stă la originea întemeierii sfântului locaș și care poartă în ea un sâmbure de adevăr. Se spune că un cioban care își păștea oile prin aceste locuri a visat într-o noapte că, pe când stătea rezemat în ciomag și cânta din fluier, a văzut în mijlocul poienii o oaie cu lână albă ca zăpada, având trei coarne în loc de două. Acest vis s-a repetat în mai multe rânduri în acea noapte.



A doua zi, păstorul povestește visul boierului Constantin Samurcaș, stăpânul locului respectiv. Acesta cere duhovnicului său, arhimandritul Timotei, starețul Mănăstirii Cernica din acea vreme, să-i tâlcuiască visul. Starețul tălmăcește visul ca fiind porunca lui Dumnezeu de a ridica o biserică în poiana unde își păștea ciobanul oile și, întrucât blândul animal avea în vis trei coarne, să construiască biserica cu trei sfinte altare și să o inchine Preasfinției Treimi. Boierul, potrivit tâlcuirii visului, aduna de îndată materiale de construcție și începe zidirea mănăstirii. 



Din documentele păstrate la Arhivele Naționale ale Statului din București, reiese faptul că pregătirile pentru zidirea mănăstirii Samurcășești - Ciorogârla au început în vara anului 1806, de când datează primul contract încheiat de vornicul Constantin Samurcaș cu dulgherii Stoian Ghenicul și Anastasie sin Gheorghe.



Bibliografie: www.wikipedia.ro
                     www.manastirea-samurcasesti-ciorogarla.ro                                       

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu