marți, 10 noiembrie 2015

Istoria moderna a orașului București – Capitala României

Revoluția din 1821 marchează începutul istoriei moderne a Bucureștiului. La începutul secolului al XIX-lea, se poate distinge o structură socio-profesională: meșteșugari, negustori, slujbași în aparatul administrativ, clerici, boieri și slujitori.

După un recensământ din anul 1807, în București erau 3523 de prăvălii, iar mai târziu, în anul 1820, sunt consemnate peste 200 de clădiri publice, mai multe piețe și grădini publice.
În anul 1830 se înființează “Sfatul Orășenesc” (Administrația Publică Locală de azi) și orașul este împărțit în cinci zone (sectoare), iar în 1846 este elaborat de primărie, primul Plan de Cadastru al Bucureștiului.

Prin proclamarea independenței de stat în 1877, Bucureștiul devine capitala României și, începând cu aceasta dată, cunoaște o puternică dezvoltare economico-socială. Astfel, recensământul de la 1878 consemnează existența în oraș a două turnătorii de fontă, două întreprinderi de obiecte mecanice, 30 de tăbăcării și 100 de mori, din care 12 erau antrenate de energia aburului.
În anul 1869 este inaugurată prima linie de cale ferată București – Giurgiu, iar in 1870 este pusă în funcțiune linia ferată București – Ploiești – Galați – Roman.

Prima gară construită a fost București – Filaret (1869), iar apoi s-a construit gara Târgoviște (1870), care ulterior a fost denumită Gara de Nord.
Bucureștiul a constituit în această perioadă și principalul centru comercial al țării, primele instituții apărând în Capitală: Camera de Comerț și Industrie (1858), Bursa de Valori București (1881), Banca Națională a României (1858). Sfârșitul secolului al XIX-lea marchează dezvoltarea relațiilor capitaliste și realizarea unui sistem bancar prin apariția unor bănci noi: Marmorosch Bank, Banca Generală a României, Banca de Scont, Banca Românească.

Tot în această perioadă s-au făcut lucrări de rectificare și adâncire a albiei râului Dâmbovița, lucrări pentru alimentarea cu apă potabilă a Capitalei prin filtrarea apei Dâmboviței. În 1882 a fost inaugurat iluminatul public electric, iar în 1892 a fost construită uzina electrică Grozăvești. Punerea în funcțiune a uzinei electrice Filaret (1908) a făcut posibilă în 1894 inaugurarea primei linii de tramvai electric în oraș.

Cea mai prosperă perioadă a Bucureștiului, ca și a întregii țări, a fost perioada interbelică. Devenind capitala statului național unitar român, Bucureștiul continuă să fie în perioada interbelică principalul centru industrial, comercial și financiar al României. Procesul de industrializare în această perioadă se intensifică, Bucureștiul concentrând în 1938 aproximativ 17% din numărul total de întreprinderi cu pondere importantă în economia țării, acoperind întreaga gamă a industriilor din acea perioadă.
Sectorul de stat era reprezentat în această perioadă de întreprinderile: Grivița, Pirotehnica Armatei, Societatea Comunală de alimentare cu lapte a Bucureștiului, Abatorul, Atelierul S.T.B. și fabricile de gheață.

În anul 1921 s-a dat în folosință aeroportul Băneasa, iar în 1931 se înființează Societatea de Transport Aerian “SARTA”, care în 1933 se transformă în “Liniile Aeriene Romane” (LARS) și aparțineau statului.

În 1933 se inaugurează actualul Palat al Telefoanelor, prima centrală telefonică automată funcționând încă din 1927.

Apar bănci noi: Banca Chrissoveloni (1920), Banca Comercială Italiană și Banca franco-română (1921).

După planul de sistematizare din februarie 1926, Bucureștiul a fost împărțit din punct de vedere administrativ, într-o zonă centrală și o zonă periferică . Zona centrală avea patru sectoare , fiecare dintre ele având un consiliu local. Zona periferică a fost constituită din restul teritoriului până la limita forturilor. Comunele cuprinse în ceastă zonă au primit statutul de comunități suburbane. Interesele generale ale orașului și ale comunelor suburbane erau administrate de Consiliul General, format din 36 consilieri aleși, 24 consilieri numiți și până la 7 consilieri cooptați. Conducerea administrației era asigurată de Primarul General, ales de consiliu.

Între anii 1918-1940, Bucureștiul a avut zece primari, unii dintre ei jucând un rol important: Emil Costinescu, Anibal Teodorescu, Dem I. Dobrescu, Alex. Donescu.

Intrarea României în război, în anul 1941, aduce Bucureștiului o perioadă grea, bombardamentele trupelor aliate provocând distrugeri multor clădiri, unele de importanță istorică, altele obiective industriale.

Bibliografie: www.wikipedia.ro
                                           https://mstracna.wordpress.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu