joi, 17 septembrie 2015

Biserica Neagră Brasov


Impozantul monument din centrul Braşovului a fost construit în secolele XIV - XV. Lucrările încep în 1383 şi au la bază un proiect în stil gotic, cu mărimi impresionante: 89 m lungime, 38 m lăţime şi 42 m înălţime. În planul iniţial erau prevăzute două turnuri, dar a fost realizat doar unul, cu o înălţime de 65 m. În 1421 când lucrările se apropiau de sfârşit, năvălesc turcii producând pagube serioase construcţiei.
După trecerea pericolului lucrările au fost reluate, edificiul fiind terminat şi sfinţit în 1477, iar turnul în 1514. În 1542 când oraşul a acceptat reforma lui Honterus şi sașii au trecut la luteranism, biserica catolică de până atunci s-a transformat în evanghelică. Pe lângă scurta cronică a Transilvaniei pe anii 1143-1571, figura şi lunga listă a donatorilor care au făcut posibilă construirea bisericii (după Orban Balazs: Descrierea Ţinutului Secuiesc). Din păcate inscripţiile au dispărut în incendiul din 1689, după care edificiul devine cunoscut sub numele de "Biserica Neagră".

Se spune că pe lângă altarul principal ornat cu statui de argint aurit mai erau 22 de altare, toate dispărute în marele incendiu. Refacerea îngreunată şi de frecventele cutremure a durat aproape 100 de ani şi a rezultat un interior cu puternice influenţe baroce. În perioda interbelică statuile de pe pilaştrii corului au fost înlocuite cu copii, originalele fiind şi ele expuse în interiorul bisericii. Biserica se mândreşte cu cea mai mare şi unică orgă mecanică Buchholz funcţională din sud-estul Europei, având 3993 de tuburi şi 76 de registre, care dăruieşte momente de neuitat iubitorilor de muzică. Tot aici se poate admira cea mai mare colecţie din Europa de covoare anatoliene din secolele XVI - XVIII, fragmente de pictură murală din secolul XV, o cristelniţă din 1472 şi multe obiecte vechi. Istoricul bisericii şi al restaurărilor precum şi viaţa şi opera reformatorului Johannes Honterus (1498-1549) este prezentată în cadrul expoziţiilor ce se pot vizita în biserică.
                                     Sursă: www.welcometoromania.ro


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu